Conform legii în vigoare obiectul de activitate poate fi modificat pentru orice firma înregistrată în România. Orice entitate juridică poate avea un singur obiect de activitate principal, corespunzător unui singur cod CAEN, și oricâte secundare. Primul pas ce trebuie făcut în procesul de modificare a obiectului principal de activitate este depunerea unei cereri de înregistrare la Registrul Comerțului aferent.
Cuprins
Acte necesare
– Act consitutiv actualizat, original sub oricare din formele: în formă autentică, sub semnătură privată, atestat de avocat sau certificat de oficiul registrului comerțului de care aparține
– Actul modificator al actului constitutiv, în original (hotărâre AGA, decizie asociat unic, act adițional)
– Declarația tip model 3 – autorizarea funcționarii pentru activitățile ce se vor desfășura la sediul social și la cele secundare
– Avizele prevăzute de legile speciale, dacă este cazul (copii)
– Certificatul de înregistrare al firmei în original – acesta va fi modificat
– Împuternicire în original/delegație, dacă este cazul
Actul modificator va fi ulterior publicat în Monitorul Oficial fiind necesară achitarea taxelor aferente. Costurile sunt calculate în funcție de numărul de caractere al actului modificator și se achita la casieria Registrului Comerțului, fiind necesară depunerea dovezii achitării acestora la dosar. Această procedura este valabilă în următoarele situații:
– Reformulare
– Completare
– Extindere
– Schimbare domeniu și activitate principală
– Precizare domeniu și activitate principală
Este foarte important că în declarația tip 3 să fie trecutele toate activitățile desfășurate la sediul social și sediile secundare, incluzând și activitățile deja autorizate conform declarației tip 2. Poate fi dificilă redactarea actelor necesare sau a întregului proces de modificare a obiectului de activitate, însă există persoane autorizate să ofere consultanță contra la registrul comerțului – biroul de asistență. În cazul în care doriți să scăpați de aglomerație și că tot procesul să fie scrut și rapid, puteți apela la serviciile unui cabinet de avocatură care va poate scuti de multe drumuri și bătăi de cap.
Pentru informații suplimentare nu ezită să contactezi cabinetul nostru de avocatură București, unde avocații noștri sunt specializați în deschiderea de firme noi (SRL, SĂ, PFA), obținerea de autorizații și schimbare obiect activitate principal. Oferim consultanță gratuită!