Insolvența persoanelor fizice în România

Ce prevede legea privind insolvența persoanelor fizice în România?

Insolvența persoanelor fizice este reglementată de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.

Această lege își propune să constituie un mijloc de protecție și de sprijin pentru debitorii persoane fizice de bună-credință aflați în stare de insolvență, prin realizarea următoarelor scopuri reglementate în art. 2 intitulat „Principii”:

• oferirea posibilității debitorilor de bună-credință de a-și redresa situația financiară prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor;
• înlesnirea negocierii amiabile a creanțelor și a încheierii unui acord al creditorilor cu debitorul în ceea ce privește planul de rambursare a datoriilor;
• susținerea ieșirii din starea de insolvență a debitorului prin diverse mijloace stabilite de lege;
• maximizarea nivelului de recuperare a creanțelor și a celui de valorificare a activelor;
• garantarea unui tratament echitabil al creditorilor și a unui tratament egal pentru creditorii care dețin același rang;
• respectarea priorității creanțelor și recunoașterea drepturilor creditorilor prin intermediul unor reguli clar definite;
• garantarea unei proceduri eficiente de insolvență prin diverse mecanisme determinate de legea sus-menționată etc.

Ce este insolvența persoanei fizice și în ce situații intervine?

Potrivit legii cadru menționată mai sus, starea de insolvență reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului care are drept caracteristică principala insuficientă fondurilor bănești care sunt disponibile pentru a plăti datoriile, pe masură ce acestea devin scadente.

Este util de cunoscut faptul că insolvența debitorului se va prezumă în situația în care acesta din urmă, după scurgerea unei perioade de 90 de zile de la dată scadenței, nu a achitat datoria să față de unul sau mai mulți creditori.

Căror debitori persoane fizice li se aplică procedura insolvenței?

Procedurile prevăzute de Legea nr. 151/2015 se aplică în privința debitorului persoană fizică ce deține în sarcina să obligații care nu au decurs din exploatarea unei întreprinderi de către acesta. De asemenea, condițiile adiționale privind persoană debitorului sunt următoarele:

a) deține domiciliul, reședința sau reședința obișnuită de o perioada de minim 6 luni anterior depunerii cererii în România;

b) se află în stare de insolvență și nu există o probabilitate rezonabilă de a avea din nou posibilitatea de a-și execută obligațiile și de a-și menține în același timp unui nivel de trăi rezonabil pentru acesta și pentru persoanele întreținute, într-o perioada de maximum 12 luni;

c) valoarea totală a obligațiilor scadente ale debitorului este cel puțin egală cu valoarea-prag egală cu valoarea a 15 salarii minime pe economie.

Valoarea-prag constituie nivelul minim al datoriilor scadente ale debitorului care este necesar pentru a putea introduce cererea de deschidere a procedurii de insolvență pe baza de plan de rambursare a datoriilor ori a procedurii judiciare de insolvență prin lichidarea activelor.

Ce tipuri de proceduri de insolvență prevede Legea nr. 151/2015?

Există trei tipuri de proceduri de insolvență care privesc persoanele fizice din România, și anume:

a) procedura de insolvență pe baza de plan de rambursare a datoriilor

Această procedura de insolvență reprezintă o procedura concursuala, colectivă și egalitară, astfel cum este definită de legea cadru, care se aplică debitorului persoană fizică de bună-credință cu scopul redresării situației sale financiare, pentru administrarea corespunzătoare a veniturilor și a cheltuielilor astfel încât să se poată realiza acoperirea într-o măsură cât mai mare a pasivului, prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor care este urmat de eliberarea de datorii reziduale.

Debitorul, ori chiar ambii soți, pot depune cerere pentru instituirea acestui tip de procedura de insolvență. La 30 de zile de la dată notificării creditorilor, debitorul, împreună cu administratorul, vor întocmi un plan de rambursare a datoriilor cu o durata de executare de cel mult 5 ani de la dată rămânerii definitive a deciziei de deschidere a procedurii de insolvență pe baza de plan de rambursare a datoriilor.

b) procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active

Acest tip de procedura, la fel că procedura anterioară, constituie o procedura concursuala, colectivă și egalitară, care se aplică debitorului persoană fizică de bună credință cu scopul de a valorifica bunurile și veniturile sale urmaribile pentru  a acoperi pasivul, urmată de eliberarea de datorii reziduale.

Procedura de lichidare se va deschide de către instanța judecătorească competență, în următoarele situații:

1. la cererea debitorului care se află în stare de insolvență, dacă:

• situația să financiară este compromisă și nu mai poate fi remediată;
• cererea să de deschidere a procedurii de insolvență pe baza de plan de rambursare a datoriilor a fost respinsă de comisia de insolvență, propunându-se prin această deschiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active;
• niciun plan de rambursare nu a fost aprobat sau confirmat de către instanța de judecată;
• planul de rambursare nu poate fi adus la îndeplinire din motive care nu îi sunt imputabile debitorului;

2. la cererea oricăruia dintre creditori în situația în care planul de rambursare nu poate fi adus la îndeplinire din motive care nu pot fi imputate debitorului;

3. la cererea tuturor creditorilor, în cazul în care planul nu a fost adus la îndeplinire din motive imputabile debitorului.

Că și consecințe ale acestui tip de procedura, debitorul nu își va mai putea exercită drepturile de dispoziție asupra bunurilor urmaribile și veniturilor urmaribile din averea să, iar executările silite individuale împotriva averii debitorilor se vor suspendă de drept, în cazul în care suspendarea nu a operat anterior că efect al procedurii de insolvență pe baza planului de rambursare a datoriilor.

c) procedura simplificată de insolvență

Procedura simplificată de insolvență este aplicabilă debitorului care:

• are domiciliul, reședința sau reședința obișnuită de cel puțin 6 luni anterior depunerii cererii în România;
• este în stare de insolvență și nu există probabilitate rezonabilă explicată în paragrafele anterioare;
• nu se află într-una dintre situațiile prevăzute la art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 151/2015;
• cuantumul total al obligațiilor sale este de maxim 10 salarii minime pe economie;
• nu are bunuri sau venituri urmaribile;
• are peste vârstă standard de pensionare sau și-a pierdut total sau minim jumătate din capacitatea de muncă.

Pentru mai multe detalii privind Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice în România, nu ezitați să va adresați echipei de avocați cu experiență vastă în domeniul dreptului comercial care se află la curent cu ultimele noutăți legislative în această arie de expertiză!